Think at the time when we were young/And we tried to touch the sun

Ascultam RPWL intr-o stare bahica destul de avansata si m-a lovit deodata melancolia. Ascultand cateva piese ale acestei formatii, mi-am dat seama de ce mi-erau acestea atat de dragi nu cu mult timp in urma. Se intampla cam acum 2 ani, cand am cunoscut un grup de studenti de la arhitectura care, la vremea vremii, au fost gura mea de oxigen in marea de ignoranta in care m-am aruncat cu atata entuziasm in anul 1. Cu ei aveam sa petrec momente fantastice, dintre ei mi-am ales prietena cu care am fost impreuna aproape 2 ani, prin ei am retrait exaltarea juvenila ce-o simteam in timpul liceului cand ne adunam deasupra Colibelor Haiducilor, band bere ieftina si cantand "Rapa". Am ajuns insa sa realizez ca, pe cat de magice au fost aceste momente si de intima mi s-ar fi parut legatura noastra, niste orgolii nesatisfacute si cateva frustrari adunate de-a lungul timpului au aruncat in aer ultima ramasita a prieteniei ce odinioara ne lega. Concret, era vorba de niste prostii facute de mine cu cateva luni in urma, care, din ratiuni ce tin de onoare si prietenie, n-ar fi trebuit sa transpire inafara grupului in care se intamplase dandanaua. Si s-a gasit o persoana cu o evidenta si patologica lipsa de inteligenta si tact sa-si puna in aplicare un plan de razbunare asupra uneia din persoanele incluse in nazadravania petrecuta(cealalta persoana eram eu), fara probabil sa realizeze efectul de domino provocat de destainuirile ei senzationale. O alta persoana s-a grabit sa adevereasca cele spuse, si asa s-a dezlantuit o tirada de deznadejdi si injurii asupra mea. Norocul meu fu ca depozitia mea atarna ceva mai mult in balanta decat a persoanelor de inaintea mea si, ca sa scurtam povestea, am iesit mai putin sifonat din toata afacerea decat binevoitoarele de mai sus.
Ce vreau sa sustin prin tot ce-am spus nu este nevinovatia mea, ci faptul ca mi-am pierdut increderea in niste oameni care au folosit greselile mele ca arme in vendetele lor personale si imaginare. Si chiar daca am avut diferende cu ei in trecut si acum nu prea mai aveam tangenta in prezent, tot mi se pare exagerat gestul lor, si nu prin repercusiunile sale asupra mea, ci prin urmarile asupra unor persoane care s-au aflat prinse in situatia creata atunci. Asa ca, dragele mele, nu veti primi onoruri pentru fapta savarsita, nimeni nu va va mai considera demne de incredere si veti fi privite doar ca niste speculante de situatii si intamplari. De primele 2 v-ati ingrijit voi mai mult decat onorabil. Razbunarea mea a fost sa arat cui trebuie fatarnicia cea din urma.
Asa...si cum zic americanii: guess who's laughing now, bitch!

De fapt, chiar daca am iesit victorios, n-ar trebui sa ma bucur de succesul de pe urma; mai degraba sa incep prin a-mi da palme pentru ca am realizat atat de tarziu cu ce fel de oameni m-am inconjurat atata timp...

La multi ani traiasca fericiti pana la adanci bataranete

Oameni buni, de sarbatori n-am sa va urez sa fiti fericiti, sa aveti parte de nu-stiu-ce-chestii-fantasmagorice sau sa va aduca mosu' potul castigator la 6/49! Va doresc doar sa va traiti clipa, sa nu va luati plasa de la cei pe care vi-i considerati tovarasi de nadejde("fereste-ma doamne de prieteni, ca de dusmani ma apar singur"), sa va tihneasca porcu' prin burti si sa nu va doara bucusoarele de la datul cu sacu'! Hai un sincer La Multi Ani!
Anexez prezentei un mos modificat genetic, ca tot traim in epoca clonarii. Decat un mosulica jovial nu mai degraba un Keith Richards ce si-a gresit costumul?

Azi am fost intelectual!

M-am sculat destul de devreme, l-am pus pe Mahavishnu sa-mi cante in timp ce frecam nessul in cana, am citit presa, m-am uitat la "Omul care aduce cartea", am mai pus de inca doua ori "Dawn" de la acelasi Mahavishnu, am revazut apoi "Shawshank Redemption", pe la 12 m-am saturat de stat degeaba si am iesit in oras, am colindat cateva librarii unde mi s-au perindat prin fata ochilor o gramada de scriitori necunoscuti, intr-una din ele am dat peste un prof de-al meu care a facut ochii mari cand m-a vazut studiind o carte, am incercat sa-l conving sa nu ma judece prin prisma majoritatii covarsitoare a studentilor de la Mecanica, nu prea mi-a dat atentie, am zabovit apoi pe la anticariatele de pe Lapusneanu, m-am intors in camin, nu l-am injurat pe administratorul de retea cu toate ca se luase netul, m-am uitat la cateva episoade din "How it's made", am primit un telefon si dus am fost, ca sa beau un ceai in Sage Cafe, am ajuns apoi la Clubul Presei unde am baut cateva cani de vin fiert si am ajuns acasa purtat de taxi The End!

Acuma, adevaru-i ca la inceput n-aveam chef de Mahavishnu, dar asta imi ramasese in playlist, m-am uitat la "Omul care aduce cartea" pentru ca mi-era lene sa caut telecomanda, m-am uitat la filmul acela(care intr-adevar era grozav) pentru ca nu mergea netul, am intrat in librarii doar ca sa ma mai uit dupa muzici(cartea de ma surprinsese proful cu ea era o antologie rock), la anticariat cautam o carte de hidrodinamica pentru proiectul de diploma, in camin administratorul nu avea nici o vina pentru faptul ca nu ma puteam conecta la internet, ceaiul din Sage a fost absolut infect, iar in Clubul Presei o fosta prietena de-a mea imi facea in ciuda cu viitorul ei fost iubit, asa ca am baut gospodareste de-am ajuns in camin cu taxiul. Adevaratul The End!

Oricum, pentru un outsider, aceste apucaturi le-ar fi avut doar un englez de sange albastru!

Dang dang!

(Ce am vrut sa spun prin titlu nu se poate exprima cu indeajunsa acuratete pe cale scrisa. Este sunetul pe care-l scot Huidu&Gainusa cand isi dau pumni in cap referindu-se la Becali, Vadim sau zavoranca.)

Am gasit acum cateva zile pe torrenti ultimul album semnat Eagles. Nu e vreo
compilatie sau un live, este un veritabil album de studio. Vreau sa va spun ca muzica acestei formatii mi-a marcat adolescenta si vroiam sa-mi aduc si eu, cumva, omagiul acestui supergrup cu care-mi pierdeam noptile visand cu ochii deschisi. Asa ca am purces in oras spre a cumpara albumul in original, chiar daca asta insemna pentru mine cateva zile fara pic de bere si cu muuuulti cartofi prajiti(dar mai ales nuuuumai cartofi prajiti!). Si, ca orice om care face un sacrificiu, indiferent de amploarea lui, ma asteptam sa fiu tratat cu respect.
Au urmat cautari asidue prin magazine, unde, dupa ce terminam de scotocit rafturile, le intrebam pe vanzatoare, apoi ele se uitau lung la mine si ma intrebau "Cine?!?" sau "In ce perioada au cantat?" ("in perioada in care tat-tu se uita cu jind la ma-ta, inculturista dracu'!", ma consolam eu in gand). In fine, cu peripetiile de rigoare am ajuns intr-un loc in care, chiar daca nu eram sigur ca am sa gasesc ce caut, macar aveam certitudinea ca nu voi fi tratat ca un extraterestru. Deci, eram la libraria de la parterul mall-ului din Tudor, cand o pun in tema pe fatuca care statea, de altfel, foarte serviabil langa mine, cu motivul vizitei mele, apoi urmeaza bomba cu care eram deja obisnuit, "ce gen canta...aaa...cei despre care ati zis?". Apoi...adevarata bomba: "rock? hmm...nu, ne pare rau, nu avem. Aaa, daca vreti rock va recomand noul album stefan banica!". Si vrand fiinta sa faca un spirit, mai zise: "E foarte frumos, e de craciun, sunt sigura ca va va place la fel de mult precum ceea ce cautati!" Exact dup-aia nu mai stiu ce s-a intamplat, banuiesc ca mi-am postat pe fata cel mai perfid rictus de care sunt in stare, nu stiu sigur daca am mai zis multumesc, si am tulit-o de acolo.
Acuma, ce dracu' sa-i faci fetitei care, in timp ce debita ineptiile astea, arbora cel mai candid zambet de pe suprafata pamantului?!? Nic. Indubitabil! Dar astora de-s mari patroni de librarii chiar nu le trece prin cap ca trebuie sa ai ceva mai mult creier ca sa vinzi cultura decat ca sa vinzi lapte? E adevarat, costa mai mult, dar clientul multumit nu inseamna oare client revenit?
Si uite asa m-am multumit eu cu versiunea piratata a albumului si m-am lecuit de cautari zadarnice. Acum ma consolez cu faptul ca oricum acest album este opera unor mosnegi plictisiti de viata, si numai orgoliul meu de colectionar m-a impins sa-l caut asiduu.

P.S. Nici nu vreau sa ma gandesc ce asociere ar fi facut gagica daca o intrebam de Eliade. Oare ma trimitea la Ispirescu? Deh, is tot romani...

Atata stiu, despre atata scriu

Dupa lupte seculare ce au durat cativa ani, am reusit in sfarsit sa pun mana pe concertul "No Quarter" al celor de la Led Zeppelin, pe care nu-l mai vazusem de vreo 10-11 ani. La vremea vremii taic-meu ajunsese sa ma exaspereze cu concertul asta, si mi l-a pus de atat de multe ori si atata i-a mai placut incat ajunsese sa-mi placa si mie. Dar, dintr-o regretabila greseala, am tras peste el nu mai stiu ce panarama de film(inca erau la putere casetele VHS, numai bune de inregistrat si reinregistrat tot ce prindeai)...si dus a fost.
Azi l-am revazut pentru prima oara dupa atatia ani. Bineinteles ca eram coplesit de emotie, stiam fiecare vers si acord, iar chitara lui Page mi-a parut mai senzuala ca niciodata, felul in care interpreteaza "Since i've been loving you" facand din aceasta piesa punctul culminant al concertului. De fapt, as putea imparti concertul in doua, pentru ca melodia de final, faimosul si de multe ori chinuitul prin plagiat "Kashmir" se impune ca o a doua bomboana de pe tort. Ce mai...orgasm multiplu! Varianta din concert mi se pare de departe cea mai reusita interpretare, originalul ajungand sa para de-a dreptul insipid.
Si cum mult-asteptatul concert care a avut loc acum cateva zile pare sa fi fost un semiesec(zic gurile rele de pe youtube), putin probabil sa mai fie depasite calitatea si originalitatea interpretarii din No Quarter. Voi ce parere aveti?





P.S. Au cam masacrat baietii "Stairway to Heaven" in ultimul lor concert...

Faza demna de poantele cu Jiji

Ihaaaa! Hais Dorele, hai sa facem cerculete! Credeam ca ai nostri is ticniti de chinuie daciile cu glisade, dar ne-au luat-o rusii inainte. Oare ar trebui sesizate asociatiile de protectia animalelor(in caz ca au rusii asa ceva...) sau astia de la spitalele de baieti veseli?

Estetica uratului

M-am ticnit precum rusul de la postul anterior. De vreo 15-16 ani ascult cu preponderenta rock si clocoteste sangele in mine cand aud muzica "comerciala". Pana nu demult consideram trance-ul la fel de comercial precum popul autohton si ma apuca rasul cand vedeam imbracamintea tipica trancerilor inraiti: ba prea stramta, ba prea colorata, intr-un cuvant prea tipatoare. Dar, de la o vreme, am inceput sa reconsider acest gen si sa ascult cu placere cateva zeci de melodii ale unor muzicieni precum Paul Van Dyk, Ferry Corsten, Mandy Reid. Mi se pare ca trance-ul are ceva spatial in el, futurist, misterios si, cateodata, terapeutic sau de o agresivitate care te pune pe picioare. Si, cu toate ca trance-ul e un soi de nebunie colectiva, nu-mi place sa vad o gramada de oameni cum zvacnesc la unison pe ritmuri trepidante, la intensitati sonore vecine cu granita de suportabilitate a urechilor, nicidecum sa particip la un asemenea gang-listening-to-music. Ma simt bine ascultand singur, fara ca cineva sa-mi spuna cat e de in extaz la felul in care invarte platanele vreun dj, si la un volum care sa duca doar la usoare vibratii ale scunului pe care stau.
Enough with the talking, let's spin some records



Nu mi se pare cel mai potrivit videoclip pentru aceasta melodie(chiar nu-mi vine sa sar precum capra cand o ascult), dar e singurul de pe youtube care mi s-a parut ok.



Duderstadt e faptasul melodiei. Am dat intamplator peste ea dupa ce imi cazuse cu tronc o piesa numita Muhanjala a aceluiasi dj, piesa a carei varianta originala n-am gasit-o insa pe Youtube. Stilul celor doua este asemanator, dar, daca prindeti "Muhanjala(Original Mix)", sacrificati-va 8 minute din viata pentru a o asculta.



Suna mai bine remixata de Paul Oakenfold, dar tot ma duce cu gandul la un apus pe malul marii.

De sezon

Azi am primit un filmulet cu tenta sadica de la o persoana cu evidente inclinatii spre sadism. Si am considerat nimerit sa adaug putina culoare universului deja anost populat de colindele lui Hrusca, labarelile triste ale lui Loghin jr.(Fuego, dragilor, nu-l stiti pe bucalat?) si de avalansa de reduceri si promotii cu marca "doar pana pe 31 decembrie", aceasta jalnica parada a tentatiilor ce se intalneste in preajma sarbatorilor.
Avertisment: interzis copiilor sub 12 ani si celor ce cred ca mos gerila e bine si sanatos in Laponia.

Rock'n roll is not dead

Ma bucur sa vad ca inca se mai asculta muzica buna in masa. Cel putin prin alte tari, acolo unde lumea sa ingramadeste la un concert al unei trupe legendare. Cu o intarziere de cateva saptamani se va desfasura in seara asta la Londra reuniunea in formula aproape originala a trupei Led Zeppelin. Locul bateristului a carui moarte a dus la destramarea formatiei(cei trei ramasi au preferat sa pastreze nealterat spiritul Led Zep si, in defavoarea unor ratiuni mercantiliste, au ales sa-si suspende activitatea) va fi luat chiar de fiul acestuia, Jason Bonham. Aceeasi Marie cu aproape aceeasi palarie, mai ales ca tipul e destul de talentat. Probabil va fi un show pe cinste, programul concertului nefiind pe deplin cunoscut, iar surprizele de amploare...iminente. La mai mare baieti, abia astept sa va vad si sa v-aud...pe sticla, din pacate.


"Fani din toata lumea s-au strans pentru indelung-asteptatul concert al trupei Led Zeppelin din aceasta seara de pe arena O2 din Londra. Agentiile de stiri se intrec in a prezenta orice amanunt despre acest eveniment, subiectul numarul unu de discutie pentru londonezi in ultimele zile.

"N-am fost in stare sa dorm ultimele nopti", marturiseste un fan, citat de AFP, unul dintre miile de oameni care s-au zbatut sa-si faca rost de un bilet la concert.
Biletele au fost puse in vanzare doar cu 36 de ore inainte de concert, pentru a se evita specula.
Cu toate acestea, pe eBay, pretul unui bilet ajunsese astazi la 2000 de euro. Au fost doar 18 000 de bilete, insa cererea a fost imensa - peste 11 milioane de cereri, conform CNN (costul unui bilet a fost de 125 de lire sterline). Un fan inrait platise acum cateva saptamani pentru doua bilete puse in vanzare de o asociatie de caritate peste 83 000 de lire sterline.
Foxnews anunta si posibilele surprize ale concertului, Mick Jagger and Ronnie Wood, de la Foreigner." (www.hotnews.ro)

Imi place, nu-mi place, imi place...

Nu-mi place:

-cand se incuie careva in incaperea cu cele 6 dusuri ale palierului
-sa-mi taie calea vreun smecher cu masina tare(trai-mi-ar degetu' mijlociu)
-sa vad la statusuri stepped out, la dush, nu's si alte "agramaticalitati"; aduce un pic a big brother
-sa-mi bubuie in urechi logitechu'sefului de camin ultimele highlighturi din trepidanta lume a manelelor, apoi sa-mi bubuie el la usa cand ascult ZZ Top
-sa conivetuiesc cu vasluienii si cu o parte din botosaneni
-cand cineva, din varii motive, categoriseste...sa zicem dorohoiul(da, cu litera mica) pe aceeasi treapta cu Piatra. What the f***?!?
-sa ma laud cu capacitatile mele de ingurgitare a chestiilor alcoolice; uai oameni buni, autoproclamati bautori de cursa lunga, sunteti penibili cand va turuie gura numa' prostii dupa 2 beri!
-sa-mi hranesc javra de 30 de kile(and still counting) din mana pentru ca altfel nu mananca finutul de el; uf, da' tot mi-i drag nebunu' de caine
-sa port camasa scoasa din pantaloni, ochelarii pe varful nasului sau bracinarii atarnand
-sa deschid dimineata calculatorul si sa nu pot citi presa
-sa ma uit la stirile de la ora 5; si nici la alea de la ora 7
-sa fumez tigari prea slabe sau prea subtiri(ce cosmar tre' sa fie un slim superlights!)
-sa stau cu orele nemiscat pe plaja la bronzat
-de roackerii teribilisti, preoti si babe habotnice

In schimb, imi place:

-prima tigara dupa ce ajung pe varful muntelui
-sa beau un ness cu multa spuma dimineata
-sa vanez rasarituri si curcubee
-sa ma uit la Bundy
-sa pierd vremea prin magazinele cu muzica si scule audio
-sa ma trag noaptea cu masina prin oras(singur si cu viteza)
-apropo de masini, imi place sa le administrez cure de sanatate cu sampon, piele de caprioara si ulei siliconic pana le fac piese de muzeu
-sa crap lemne; e terapie curata pentru depresie si furie
-baia in mare la 3 dimineata, dupa cateva beri golite
-sa stau singur cu gandurile mele pe plaja(tot noaptea), apa udandu-mi picioarele si sticla gatlejul
-sa ma ratacesc in centrul vechi al unui oras, adulmecand toate mirosurile si ascultand sunetele ce razbat din bodegile de jazz; la vest de Carpati, bineinteles!
-sa colectionez reviste cu masini, numere vechi din Magazin Istoric, timbre si numismatica
-de Jack Nicholson, Al Pacino, Anthony Hopkins, Benicio Del Toro si Kevin Spacey

Mi-ar place:

-cu tot raul meu de inaltime, sa ma dau cu parapanta
-sa traiesc in Anglia
-sa stau la un sprit cu Basescu
-sa fie cerul innorat ziua si senin noaptea
-sa se interzica manelelele, telenovelele si "Surprize surprize"; eventual chiar si pe Mircea radu
-sa ma fi nascut cu 40 de ani mai devreme(Woodstock, rockul din anii '70, blugi stramti si plete, benzina era ieftina si la discretie, cursa spatiala, prezervativul era doar un moft)

Tourette

A trecut ceva vreme de cand nu m-a mai lovit inspiratia literara. M-am chinuit o luna sa incropesc un nenorocit de articol cu cateva poze reusite, zic eu, si sa las sub fiecare din ele o justificare mai pe intelesul tuturor a starii de bine ce mi-o induce revederea lor. Ar mai fi fost cateva, dar, pe langa lipsa de inspiratie/chef/determinare de care cronic sufar, ma mai lovesc si de bariere tehnice in demersul meu aproape cultural. Caci, cat de mare mi-o fi avantul in a mai scrie cate ceva, conexiunea la net de anu' asta ma face sa jinduiesc la vremea cand ma conectam prin dial-up si ma uitam tot timpul la ceas ca nu cumva sa vina factura la telefon prea umflata.
Revenind la subiect, dupa cateva luni destul de zbuciumate, in care de nenumarate ori imi venea sa-mi revars bucuriile sau necazurile asupra blogului, mi-am facut curaj sa ma lupt iar cu tastatura si sa-mi pun mintea la produs. De fapt, nu-i chiar o lupta, caci simt nevoia sa mai diversific meniul si sa pun pe ecran toate vrutele si nevrutele ce-mi trec prin cap. Cam ca in sindromul din titlu, cred ca am sa scap niste perle fara teama sau stresul de a leza pe careva sau de a-mi pune mainile in cap atunci cand le voi citi la trezie. Cu alte cuvinte, introducerea asta in anul blogar 2007-2008 se vrea de fapt a fi o declinare a tuturor responsabilitatilor autorului asupra continutului articolelor postate aici. Nu stiu, nu cunosc, nu-ti convine...pa!

Blogul n-a murit, traiasca blogul!

Fotomatic

Iaca o venit si noiembrie si s-o lasat cu zloata afara si apa rece in calorifere. Nici ca se poate moment mai bun pentru a incalzi trupul cu o cana de vin fiert si sufletul cu caldura estivala ce-o mai pastreaza cele cateva poze facute asta vara. Yep, va prezint o selectie din colectia mea de poze vara-toamna 2007, cateva instantanee ce mi s-au parut mai reusite si care au darul de a ma face sa ma gandesc cu nostalgie la ultimele mele zile de pierde-vara:



Sistem de alarma Crazy Dog Core2Duo(fabricatie aprilie 2007), in ipostaza de apucare a biscuitelui



Acelasi sistem, in stare de standby. Uitai sa precizez ca in poze apare versiunea beta, versiunea actualmente in uz fiind mult mai avansata(si infometata)



Fotografiam din telecabina singurul oras pentru care as lasa(cu oarecare regrete) urbea pastorita de Pinalti. Misto inventie la o camera stabilizatorul de imagine, face sa nu apara in poza tremuratul picioarelor(mie mi-e frica sa ma uit de la etajul 3 peste balcon, cand faceam poza asta abia vedeam varful bradului). Brrrrrrrr!!!



Acolo in telecabina aproape ca-mi vazusem viata cum se perinda inaintea ochilor si incercam sa-mi amintesc o rugaciune(inger, ingerasul meu, unde esti cand am nevoie de aripile tale?!?), asa ca sus am ras in regim rapid un coniac de inviorare clatindu-mi ochii cu ce se vede in poza. Nu stiu care din cele 2 si-o fi facut efectul, cert este ca uitasem calvarul mersului prin aer. Piata Sfatului vazuta in toata maretia ei printr-o pacla inselatoare de ceata nestatornica, avand ca fundal sonor un vuiet surd de claxoane si motoare ambalate de soferi nervosi, si toate astea in timp ce respiram un aer frapant de curat si tare, avea ceva aproape ireal si ma ducea cu gandul la divinitate(ateul din mine se vedea pe un norisor acolo sus cu un ipod pe post de harpa)



Ce Poiana Brasov? Ce Paltinis? Veniti la Piatra Neamt! Vorba cantecului, aviem di tati: telegondola este, mall-uri este, partii si telescaun este, toate intr-un decor de poveste, mai ales de sarbatori. Iar daca mai aveti rabdare(si primaria bani) o sa mai fie inca multe alte chestii, de la amenajarea albiei raului ce trece prin oras si pana la postarea de scari rulante pe muntele-simbol al orasului. Ramaneti aproape!



Si inca una cu Piatra, de data asta in haine pascale. Frumos




Chiar daca muntele este prima, unica si cea mai statornica dragoste a mea, nu pot uita emotia traita impreuna cu o mana de oameni mahmuri si zgribuliti asteptand sa iasa soarele din apa. Asta-i tot din categoria "ateul din mine zbiara de furie", caci rasaritul asta pe malul marii are ceva mistic, inexplicabil si irezistibil. Altfel nu-mi pot explica sarguinta cu care am cautat cele mai frumoase ipostaze de a vedea spectacolul, de a imortaliza momentul si de a dracui apoi scula mea deloc meseriasa de tras poze. Asa, retoric...oare lui Ovidiu chiar nu i-o placut detentia pe malul marii?!?



In incheiere, una care nu-i facuta de mine, inserata aici cu dorinta sa prind si eu un astfel de instantaneu. Peace!