Am avut o revelatie!(aberatie in 2 acte)

N-am fumat nimic datator de aripi, n-am baut absint. Plictisit si frustrat ca tre' sa stau duminica seara tintuit de raceala la pat, am inceput sa scotocesc calculatorul dupa muzica. Am permanent cateva zeci de mii de piese pe hard si, oricat as fi de fanatic, mi-e greu sa stiu de-a fir a par toate formatiile care zac acolo in uitare. Asa ca mai am uneori parte de surprize, de cele mai multe ori neplacute, incheiate in sictir de cauza cu shift+del. In seara asta insa am dat peste o bijuterie a jazz-rockului numita Soft Machine. Ii ascult de vreo 2 ore si tot nu mi-am dat seama cum de nu apar ca nume de referinta ale rockului progresiv, caci ar putea sta fara complexe in panoplia unui colectionar alaturi de Yes sau Jethro Tull. Probabil ca erau cam avansati pentru vremea aparitiei lor, din moment ce sunetul lor poate fi catalogat ca fiind perfect contemporan anilor 2000, fiind un mix de efecte avangardiste de chitara, niscaiva alamuri pe ici, pe colo, un moog(cred) pentru efecte cosmice si pian pe fundalul cvasitotalitatii pieselor. Limitat de conexiunea execrabila la net si de posibilitatile de alegere ale YouTube-ului(vaste, dar nu exhaustive), am pus un videoclip din concert al acestor meseriasi, cu precizarea ca, desi suna bine, nu e preferatul meu.





Revenind la problema mea cu cantitatea de muzica pe care n-o pot digera cum se cuvine, constat doua solutii pentru iesirea din impas: shift+del(fereasca sfantu'!) sau o intoarcere in timp cu macar 15 ani. Cea din urma mi se pare de-a dreptul nostalgica, trezindu-mi emotii si acum amintirea casetei audio cu Division Bell pe care taic-meu o tinea victorios in mana, la putin timp dupa aparitia albumului. Nu mai zic de magnetofonul Tesla B-115 cu tot cu benzile lui Agfa(sarbatoare cand se gaseau de cumparat), boxele bulgaresti cat dulapul si care nu produceau prea multi decibeli sau sylonurile piratate de bulgari, ascultate pe o scula la fel de piratata. Acum, toata colectia de muzica cu care se putea mandri un meloman incape lejer pe un i-pod, fara a mai aminti ca o poti derula cum vrei, sau sterge dupa bunul plac si inregistra peste alta muzica, fara nici o pierdere calitativa. Pai unde mai e placerea de a asculta si analiza fiecare album in parte, de a citi coperta cat canta muzica? Sau cea de a ingriji cu sacralitate colectia de discuri sau benzi, puse fiecare pe caprarii in locuri in care sa le fie bine? Acum totul se reduce la mp3-uri de cele mai multe ori datatoare de distorsiuni ce vajaie in urechi via o placa de sunet obosita prin boxe configurate doar pentru a bubui un bass fara noima si a zgaria pe creier prin niste inalte agasante. Nu vreau sa fiu inteles gresit, sunt constient de ascendentul pe care-l avem datorita calculatoarelor asupra generatiilor mai batrane in ceea ce priveste usurinta de a pune mana pe muzica de calitate, dar as vrea sa pot trai muzica asa cum o faceau mosnegii nostri pe vremuri. Si cand ai o biblioteca intreaga de muzica undeva pe podea intr-o chestie metalica de marimea unei ciocolate, parca-ti piere cheful de a o studia mai indeaproape, si mai faci si altceva in timp ce astia isi dau duhul din ei cantand niste chestii care probabil vor fi, peste ceva vreme, la fel de apreciate precum este Beethoven acum.
Plin de spume la gura, imi termin aici tirada, ca sa fiu mai atent la mp3-urile cu Soft Machine. Cand ma fac mare am sa-mi iau cd-uri originale cu muzica lor!