Anunt important

Datorita trecerii la orarul de vara va informam ca numele acestui blog se modifica. Noua sa titulatura va fi "Coltisorul meu preferat pentru aberatii diurne". Modificarea se produce datorita programului de invatat nocturn, aferent sesiunii in curs. Va multumim pentru intelegere.
In alta ordine de idei, am fost la magazin si bineinteles c-am primit rest o guma de mestecat. Hehe, ai mei sunteti! Peste vreo 10 minute mi-am facut intentionat iar drum pe acolo, ca sa mai cer ceva, pe care ceva l-am platit, printre altele, cu guma primita adineaori. Vanzatoarea n-a mai comentat nimic (era aceeasi de seara trecuta). In concluzie, sistemul functioneaza.
Sau am dresat-o eu pe vanzatoare?

Offtopic: care stie sa-mi spuna cum se poate (sau daca se poate) pune o melodie ca fundal sonor al blogului? Nu de alta, dar mi s-a acrit de citit prin FAQ. Multam anticipat

Ce mi-ar place sa fiu actionar la Wrigley's!

Si asta ca pentru ca afacerile din Romania ale concernului american o duc infloritor. Nu ca vai de mine au implementat mai stiu eu ce strategii de marketing. Ori ca au imbunatatit sau ieftinit produsul. Nu. Din cauza obiceiului comerciantilor de a da rest guma de mestecat pe de o parte, pe de alta datorita comoditatii romanului care nu prea cara in buzunar monede. Nu stiu voi, dar eu sunt satul sa am dintii albi si stralucitori dupa fiecare masa, asa ca am facut aseara un mic experiment. Surescitat la culme ca-mi daduse la magazin ca rest vesnica guma (aveam nevoie de maruntei pentru automatul de cafea) si impulsionat de alcoolul de la bord, ma duc la acelasi magazin si cer o bere. Mi-o da, si cand vede ca printre bani se afla si o guma, imi zice sa-i dau bani, ca are nevoie ca sa dea rest. Da' asta am primit-o rest de la matale, acu' daca ti-o aduc inapoi nu-i bun? Nu...cee, suntem la tara, facem troc de acuma? Tanti, guma asta matale mi-ai dat-o rest, de ce ne certam aiurea, ai pe careva agent de vanzari la Orbit si-i faci vanzare?
Si acum se petrece minunea: ia guma, o pune in sertar, si-l intreaba pe cel din spatele meu: ce doriti? Victorie! Am invins sistemul care a consacrat orbitul ca moneda de 20 de bani; pastila alba circula acum in ambele sensuri. Moneda de 10 bani a murit, traiasca moneda de 20 de bani!

(mai raman de convertit sa functioneze cu noile monezi automatele de cafea si aparatele de taxat din parcari)

Ca la ei, la nimenea

Americanii sunt cea mai alintata natie din lume. Le plac detaliile la nebunie, si daca ceva nu le merge cum trebuie, chit ca e doar un fleac, imediat iau toate masurile sa indrepte greseala. Cum altfel s-ar putea explica avalansa de procese care sunt pe rol in instantele lor, procese care au la baza motivatii...sa le zicem hilare? Pentru un mic neajuns sunt in stare sa te dea in judecata, cerandu-ti sume astronomice pentru a compensa stresul provocat din mai stiu eu ce chichita. Noi europenii (ce bine suna!) nu-i intelegem si le punem goangele astea pe seama materialismului exagerat.
Cum toate au insa o limita, s-ar parea ca au inceput si ei sa-si tempereze pofta de castiguri fabuloase obtinute din nimicuri. Iata un exemplu evident:




"54 de milioane de dolari pentru o pereche de pantaloni


Roy Pearson este el însuşi judecător
Până unde merg drepturile consumatorului?

În Statele Unite, un bărbat n-a avut câştig de cauză în procesul intentat unei firme de curăţătorie chimică, pe care a acuzat-o că i-a pierdut o pereche de pantaloni, şi de la care cerea nici mai mult nici mai puţin decât 54 de milioane de dolari daune.

Reclamantul, pe nume Roy Pearson, este el însuşi judecător, şi la baza acţiunii sale s-a aflat argumentul că firma, aparţinând unei familii de sud-coreeni, a încălcat legea privind drepturile consumatorului, refuzând să îi plătească 1.000 de dolari după ce i-a pierdut o pereche de pantaloni daţi la modificat.

Proprietarii curăţătoriei spun că pantalonii au fost găsiţi după câteva zile, dar domnul Pearson a refuzat să îi fie returnaţi, insistând că nu sunt ai lui.

Din punctul de vedere al reclamantului, firma nu a respectat anunţul pus în vitrina, pe care scrie "satisfacţie garantată", iar în calculul pagubelor solicitate au fost incluse cele 1.400 de ore pe care spune că le-a petrecut pregătindu-şi dosarul.

Acum însă el este cel căruia instanţa i-a cerut să plătească cheltuielile de judecată şi s-ar putea să i se mai ceară să achite şi zecile de mii de dolari pe care pârâţii le-au cheltuit ei însişi cu acest proces." (www.bbc.ro)

Povestea de seara

Am gasit pe net urmatoarea chestie si mi s-a parut interesanta:

"Angajatul companiei care a participat la discutia de mai jos a fost concediat. Ulterior, el a dat in judecata compania pentru "concediere fara motiv". Ceea ce urmeaza este un pasaj din discutia care a dus la concediere:
- Word Perfect Technical Desk, va pot ajuta cu ceva?
- Da, am o problema cu Word Perfect
- Ce problema?
- Pai, scriam si dintr-o data toate cuvintele au disparut.
- Au disparut?
- Da, au disparut.
- Hmm. Si ce afiseaza ecranul tau acum?
- Nimic.
- Nimic?
- E negru, si nu accepta nimic din ceea ce scriu.
- Esti inca in Word Perfect, sau ai iesit?
- De unde vrei sa-mi dau seama?
- Vezi un prompter C: pe ecran?
- Ce-i ala un prompter C:?
- Nu conteaza. Poti misca cursorul pe ecran?
- Nu e nici un cursor. Ti-am spus ca nu accepta nimic din ceea ce tiparesc!
- Monitorul tau are un indicator de functionare?
- Ce e ala un monitor?
- Este chestia aia cu ecran si care arata ca un TV. Are o luminita care sa-ti arate daca e deschis sau nu?
- Nu stiu.
- Atunci uita-te in spatele monitorului si vezi unde duce cablul electric. Poti sa vezi asta?
- Da, cred ca da.
- Minunat. Urmeaza cablul electric, si spune-mi daca este bagat in priza.
- Da, este.
- Cand te-ai uitat in spatele monitorului, ai observat ca sunt doua cabluri si nu doar unul bagat in monitor?
- Nu.
- Ei bine, sunt doua. Mai uita-te o data si gaseste si celalalt cablu.
- Ok, l-am gasit.
- Urmareste-l si spune-mi daca este bagat bine in spatele computerului tau.
- Nu pot sa fac asta.
- Hmm... Dar macar poti vedea daca este?
- Nu.
- Nici daca iti pui genunchiul pe ceva sau te intinzi pe ceva?
- O, nu e din cauza ca nu am unghiul bun, ci din cauza ca e intuneric.
- Intuneric?!
- Da, lumina din birou este stinsa, singura lumina care vine este de afara.
- Pai, aprinde lumina in birou.
- Nu pot.
- Nu? De ce?
- Pentru ca e o pana de curent.
- Aaa... o pana de curent? Aha, ok. Cred ca am rezolvat problema. Mai ai cutiile si manualele si chestiile de impachetare cu care a venit computerul tau?
- Da, le tin in dulap.
- Bine. Du-te si adu-le, si baga sistemul in cutii exact asa cum l-ai primit. Si apoi du-l inapoi de la magazinul de la care l-ai luat.
- Adevarat? Este chiar atat de grav?
- Da, ma tem ca da.
- Atunci asta e, il duc inapoi. Si ce sa le spun?
- Spune-le ca esti prea prost ca sa ai un computer."

Steaua in trei colturi

Probabil ca este cea mai cunoscuta sigla auto din lume, simbol al excelentei in industria automobilelor. Marca pe care o reprezinta este, de vreo 120 de ani incoace, una din cele mai titrate prezente pe la saloanele de profil, unde reuseste, de fiecare data, sa uimeasca prin inovatiile tehnologice aduse de noile modele si, automat, sa ridice stacheta in segmentul de piata respectiv. Poate ati ghicit ca este vorba despre Mercedes, simbolul elegantei, luxului si confortului absolut. Pedigree-ul impresionant al constructorului german face din produsele sale un must have al elitei societatii, un vector de imagine care sa certifice inca de la prima vedere inaltul nivel de trai de care se bucura proprietarul masinii. Si tocmai de aici incep problemele romanesti pentru marca germana. Aceasta minunata masina, sobra, impunatoare, ceremoniala, a ajuns simbolul unei anumite categorii sociale de pe plaiurile mioritice, al celor care au nevoie de o certificare a apartenentei lor la lumea buna. Si asta pentru ca Mercedes a fost intotdeauna masina intelectualilor si a oamenilor rasati, a celor cu sange albastru. Dar cand vezi ditai mertanu' ultimu' tip (asa de ultimul tip incat nici macar nu a ajuns pe piata autohtona, l-a adus omu' de prin Germania) condus de mai stiu eu ce parvenit, din care mai si bubuie manelele, parca, incepi sa-ti faci griji pentru imaginea marcii. Am ajuns sa iubesc marca asta pentru ceea ce reprezinta ea in occident, unde sobrietatea proprietarilor de Mercedes e proverbiala, si as dori sa vad aceeasi mentalitate si pe la noi.
Propun un studiu de caz: se ia cea mai noua aparitie a marcii, si anume modelul clasa C, o masina serioasa prin excelenta, si se numara soferii imbracati la costum si care merg cu geamurile inchise, si pe cei ce-si muleaza tricourile pe burti. Se compara apoi cele doua cifre. Nu-mi place sa fac pronosticuri, dar constat deja tragicul destin al acestei bijuterii pe patru roti, pierduta si ea in multimea masinilor de fite.